ZenVILLA

DESIGN INTERIOR

ZenVilla

Studioul de arhitectură: TMB Studio Design

Echipa proiectului: Arh. Int. Beatrice Georgiana Tudose
Fotograf: Vlad Crețeanu
Oraș: Voluntari, Ilfov
Anul implementării: 2023
Beneficiarii proiectului: cuplu tânăr
Suprafață utilă: 130 mp

Este Zen, pentru o stare de bine, o stare de acasa.

O casă cu personalitate unde am alăturat materiale inedite prin limbajul  comunicării om-natură regăsită in spațiul interior. De ce spunem asta? Pentru că tema vegetală o regăsim abordată prin textură, culoare, finisaje alese și ne-am dorit ca rezultatul să raspundă atât nevoilor funcționale, cât și estetice într-o manieră echilibrată.

Casa este organizată pe parter, etaj si mansardă, la fel de bine împărțite și funcțiunile acesteia. Parterul reprezintă zona de zi, la etaj avem cele două dormitoare, iar la mansardă o cameră pe care am propus-o birou, cealaltă dându-i rolul unui generos dressing deschis. 

Procesul a pornit de la o  paletă cromatică în tonuri și nuanțe pământii și câteva cerințe discutate cu beneficiarii, pe care le-am pus în valoare prin textură, lumină, creând volumetrie, atmosferă și bineînțeles limbajul particular al locuinței.

Am creat o stereotomie prin detaliile tabliei patului matrimonial și vopselei decorative asociate cu profile metalice în finisaj gold, diferite unghiuri care surprind desenul unor crenguțe de copac.

Accentuăm prin  textura de tip „elefant” a vopselei decorative, tapetul ales pentru birou, forme fluide, organice la nivel decorativ precum oglinzile din zona de zi, ceramica cu venatura propusă pentru zona tv, toate alegerile întărind direcția, stilistica și conceptuala de la care am plecat.

Am extras volumul casei scării ca fiind un „bloc” particular pe care l-am tratat ca un înveliș, sugerând încă de la nivelul parterului prin aplicarea riflajului din duropolimer vopsit în nuanță maronie, longitudinea și organizarea „pe înălțime” a casei.

Pe alocuri, regasim profilele decorative pentru perete care dau ritmicitate spatiului, il organizeaza, il tempereaza si il echilibreaza alaturi de toate celelalte elemente mult mai ritmate.

RELATED PROJECTS